Prin 2007, cind am postat articolul lui MIrcea Eliade din revista Criterion, speram sa gasesc mai multa lume dornica sa se "trezeasca" si sa incercam asa, cu pasi mici sa schimbam ceva. Am fost oarecum dezamagit ca nu a existat nici o reactie, asa ca am abandonat acest blog abia initiat, citiva ani buni (facti voi calculele).
Incerc din nou, acum, la sfirsit de an 2013 (sa fie de bine, sa fie de rau 13 ala din coada?) sperind sa gasesc mai multi nemultumiti asemeni mie, care s-au saturat sa astepte sa rezolve altii problemele si care s-au decis sa faca ei ceva pentru a le rezolva.
Ce anume? Habar nu am. Daca aveam raspunsul la intrebarea asta cred ca Basescu , Parlamentul & CO. veneau acum la mine in audiente. :)
Dar eu zic sa ne adunam mai multi, sa ne punem mintea la contributie si sa gasim metode prin care sa le mai dam peste nas "conducatorilor" nostri.
Si daca nu o sa putem rezolva marile probleme existente, poate gasim solutii la unele mai mici, ca asa, pas cu pas, s'or porni si altii pe drumul unei adevarate schimbari.
Da, probabil este o utopie sa speri ca poti schimba ceva, nu? Parca va vad zimbetele ironice sau neincreazatoare... Ei bine, chiar daca este o utopie, e mai bine sa faci ceva decit sa stai resemnat si sa astepti sa mori.
Tacit spunea pe undeva (sa fie oare Viata lui Agricola?) "Mai bine sa mori in picioare, decit sa traiesti in genunchi!"
Deci ce alegem?
